Gina Pistol și Smiley trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În anul 2021, în luna martie, cei doi au devenit părinți de fetiță. Odată ce micuța Josephine a venit pe lume, prezentatoarea TV și artistul și-au intrat în rolurile de părinți și se află alături de fetița lor, la fiecare pas. În cadrul unui interviu, Smiley a mărturisit că viața de părinte, combinată cu cea de artist, însă, i-a dat programul peste cap. Deși se odihnește puțin, cântărețul reușește să facă față provocărilor. De altfel, micuța Josephine a mers, deja, la grădiniță, iar primele vizile au fost un real succes. Detaliile se află mai jos, în articol.
Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele mai urmărite cupluri din showbizul românesc. Prezentatoarea TV și artistul își dedică timpul, la momentul actual, micuței lor, Josephine. Cei doi au devenit părinți în luna martie a anului 2021. Și, de atunci, universul familiei s-a schimbat total pentru ei – atenția este îndreptată spre fiica lor.
Treptat, însă, Smiley a revenit pe scenă. Deși a acumulat multă oboseală, făcând un real „slalom” între cântări și viața de familiei, artistul reușește să facă față provocărilor. În cadrul unui interviu, cântărețul în vârstă de 40 de ani a mărturisit că timpul este limitat, având multe activități de îndeplinit săptămânal. Cât despre programul de somn… artistul mărturisește că adoarme „pe unde apucă, oricând, oriunde”. De altfel, Gina Pistol și Smiley au dus-o pe micuța Josephine la grădiniță, primele vizite fiind un real succes!
„Nu dorm cât toată lumea, dorm un pic mai puțin, dar deocamdată reușesc totuși să o duc pe fii-mea la grădiniță. (…) Deocamdată am dus-o doar de două ori, că doar de două ori a fost, dar deocamdată pot. Când sunt acasă, da. Din momentul ăsta nu mai am niciun weekend liber până la sfârșitul anului. Mai am câteva zile libere, în timpul săptămânii, dar care se vor ocupa probabil curând. (…) Eu adorm pe unde apuc, oricând, oriunde. 5 minute acolo, 10 colo”, a declarat Smiley pentru Ciao.ro.
Sursă foto: social media